“Ati ascultat astazi pericopa evanghelica despre tanarul bogat, care n-a dorit sa isi imparta averea pentru a mosteni Imparatia cerurilor.
Atunci Domnul a spus ca este mai greu pentru un bogat sa intre in Imparatia cerurilor decat o camila prin urechile acului.
Parca nu mai este oportun sa vorbim despre avere, fiindca in tara noastra nu mai sunt bogati, ci toti sunt egali. Totusi cred ca, ascultand cuvantul meu, veti vedea ca intotdeauna si in toate timpurile este momentul sa vorbim despre bogatie.
Inainte sa va talcuiesc cuvintele lui Hristos adresate tanarului bogat, fiti atenti la ceea ce a scris Sfantul Apostol Iacov despre cei bogati: “Ascultati acum voi bogatilor: plangeti si va tanguiti de necazurile ce vor sa vina asupra voastra. Bogatia voastra a putrezit si hainele voastre le-au mancat moliile. Aurul vostru si argintul au ruginit, si rugina lor va fi marturie impotriva voastra, si trupurile voastre ca focul le va manca: ati strans comori in vremea din urma. Iata, plata pe care voi ati oprit-o, lucratorilor ce v-au secerat tarinile striga, si strigatele seceratorilor au ajuns la urechile Domnului Savaot. V-ati desfatat pe pamant si v-ati dezmierdat; v-ati imbuibat inimile in ziua injunghierii. L-ati osandit pe cel drept si L-ati omorat; El nu va tine piept“. (Iacov 5, 1-6)
Vedeti ce cuvinte cumplite a spus Sfantul Apostol Iacov despre cei bogati, cat de infricosator i-a zugravit? Si ce poate fi mai cumplit decat cuvantul Domnului Iisus Hristos despre faptul ca bogatului ii este greu sa intre in imparatia lui Dumnezeu?
De ce este asa? In acele timpuri, cand Domnul a venit pe pamant, in sanul poporului israelit era dominanta parerea ca bogatia reprezinta binecuvantarea lui Dumnezeu: bogatii erau cinstit, respectati, li se acorda o deosebita cinstire.
Cand Domnul a spus aceste cuvinte uimitaore despre bogatia care impiedica intrarea in Imparatia lui Dumnezeu, ucenicii Lui cu mirare au intrebat:
“Atunci cine poate sa se mantuiasca?“
Doar si ei ii considerau pe bogati binecuvantati de Dumnezeu, prin urmare, daca bogatii nu se vor mantui, atunci cine? Domnul le-a spus: “Aceasta e cu neputinta la oameni, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinta“.
Sa patrundem sensul acestor cuvinte. Cand tanarul si-a exprimat dorinta de a-L urma pe Domnul, acesta l-a intrebat: “Dar stii poruncile?“ “Da - a spus el -, desigur, stiu toate poruncile, toate acestea le-am pazit din copilarie!“
Insa Domnul i-a aratat lui si tuturor ca nu este de ajuns doar sa indeplinesti poruncile Vechiului Testament, acele zece porunci pe care si voi le cunoasteti. De ce nu este deajuns? Doar evreii gandeau ca totul se reduce la aceasta, ca cel care le indeplineste va fi curat si sfant si va intra in Imparatia lui Dumnezeu. Iar Hrisots le-a spus ca lucrurile nu stau chiar asa.
Ce recomanda poruncile Vechiului Testament? Prima porunca recomanda sa ne inchinam unui singur Dumnezeu si doar pe El sa-L cinstim; ea interzice sa cinstim oricare alti dumnezei, cu exceptia Dumnezeului celui adevarat. Cea de-a doua porunca interzice sa te inchini idolilor. Dar cei care nu se inchina idolilor si zeilor sunt cumva sfinti si curati? Doar noi toti Il cinstim pe Unul Dumnezeu, nimeni dintre noi nu se inchina la idoli!
Prin Moise, Dumnezeu a poruncit sa-i cinstesti pe tatal si pe mama ta, sa nu-i superi. Oare suntem noi sfinti daca ii cinstim pe parintii nostri, nu-i suparam si nu-i alungam din casa la batranete? Oare doar aceasta ne indreptateste in fata lui Dumnezeu?
Moise a poruncit sa nu desfranam, sa nu ucidem, sa nu furam, sa nu dam marturie mincinoasa, sa nu invidiem pe aproapele nostru si sa nu pofitm sotia aproapelui nostru.
Dar daca noi nu suntem ucigasi, nu suntem hoti, nu suntem martori mincinosi, nu suntem desfranati, daca nu rapim din invidie averile fratilor nostri, oare suntem sfinti, oare suntem curati in fata lui Dumnezeu?
Toate poruncile Vechiului Testament au o exprimare negativa: nu fi asa, nu fi altfel. Dar ele nu spun cum trebuie sa fim. Ele doar interzic cele mai grave pacate. Au fost destinate unui popor barbar, care urma sa fie indreptat in cele elementare.
Domnul nostru Iisus a spus despre Sine ca nu a venit sa strice Legea, ci s-o implineasca. Iar cuvantul “a implini” in limba slavona are doua semnificatii – “a implini” si “a plini“.
Domnul nostru Iisus Hristos ne-a adus Legea Noua, desavarsita fata de Legea Veche a lui Moise. El ne-a dat poruncile mantuirii, ne-a lasat Fericirile. A spus ca cei blanzi, sfinti si curati inaintea lui Dumnezeu vor mosteni Imparatia cerurilor, iar nu cei care nu sunt hoti, ucigasi, care au implinit poruncile Legii din Sinai, ci aceia care au desavarsirea duhovniceasca, cei care sunt plini de smerenie, ai caror ochi varsa rauri de lacrimi de umilinta in fata acelor orori care ne impresoara tot timpul vietii noastre.
El a vorbit despre fericirea celor blanzi si a celor care flamanzesc si insetoseaza de dreptate. El a vorbit despre fericirea celor milostivi si facatori de pace. El a fagaduit Imparatia cerurilor celor care au suferit prigoana pentru dreptate, care au fost izgoniti si ocarati, care au fost defaimati din pricina numelui Lui. Iata cine este sfant si curat – cel care are desavarsirea duhovniceasca. Domnul cere de la noi toti sa fim desavarsiti, precum Tatal nostru Cel ceresc desavarsit este” Domnul, in predica sa de pe munte, a dat astfel de prescriptii, incat inima noastra se cutremura. Cum sa nu ne ingrijim pentru ziua de maine, cum sa ne iertam dusmanii, cum sa-i iubim, cum sa dam camasa de pe noi? Dar toate acestea trebuie sa le indeplinim ca sa putem fi desavarsiti.
Domnul Iisus Hristos i-a spus tanarului care cauta desavrsirea si care implinise toata Legea cea Veche: “Daca vrei sa fii desavarsit, du-te, vinde-ti averile, da-le saracilor si vei avea comoara in cer, si vino de-Mi urmeaza Mie!“
Si a plecat tanarul bogat cu tristete, pentru ca era mare averea lui si nu putea sa indeplineasca aceasta cerinta a lui Hristos.
De ce anume i-a prezentat o astfel de cerinta Domnul? De ce a cerut El ca baiatul sa vanda totul si sa imparta saracilor?
Deoarece a avea mare bogatie este incompatibil cu implinirea poruncilor lui Hristos. Oare poate omul, ai carui ochi izvorasc lacrimi la vederea necazurilor si a amarului fratilor sai, oare poate cel milostiv si smerit sa vada toate acestea si in continuare sa-si inmulteasca averea, sa construiasca casa, sa stranga bani, sa cumpere cai si obiecte luxoase care nu-i sunt necesare?
Desigur, nu poate, pentru ca in cazul in care acesta este milostiv, el va da totul. Iar daca pastraza pentru sine bogatia sa, inseamna ca se iubeste pe sine mai mult decat pe aproapele sau, iar Domnul ne-a poruncit sa-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi insine. Daca ii vom iubi pe apropiatii nostri astfel, oare nu vom da celui care are nevoie si celui flamand tot ceea ce avem? Oare vom putea trai cu acea viata necrestina, cu care traiesc miliardarii americani, care au depozite pline cu aur? Pe luxul nebun isi risipesc aceste bogatii, pe distractii absurde, revoltatoare isi risipesc banii dobanditi cu sudoarea si sangele celor care au muncit pentru ei. Iar Domnul ii pedepseste pentru aceasta prin copiii lor, pentru ca stim din cartile miliardarilor ca nu exista oameni mai dispretuiti, mai neinsemnati in ochii oamenilor decat fetele si fiii lor – aceste starpituri, acesti oameni pervertiti, care nu au niciun ideal inalt, ocupati doar cu distractiile si cu placerile de care s-au plictisit, de care s-au saturat. Iata ca si Domnul Iisus Hristos spune ca, daca nu vrem sa ne despartim de bogatia noastra, atunci nu vom putea intra in Imparatia lui Dumnezeu, fiindca ramanem cruzi la inima, egoisti si aspri.
Dar este oare locul unora ca acestia in Imparatia lui Dumnezeu?
Aflam ca-i este mai usor camilei sa treaca prin urechile acului decat unui bogat sa intre in Imparatia cerurilor.
Ce legatura au aceste cuvinte ale lui Hristos, toate aceste lamuriri, cu noi, cei care nu avem bogatii? Raspunsul este: una directa.
Observati ce dauneaza sufletului celor bogati. Le dauneaza faptul ca bunurile pamantesti, placerile, luxul sunt puse mai presus de orice, mai presus decat bunurile duhovnicesti pe care le apreciaza oamenii care nu au bogatii pamantesti, materiale, dar care sunt bogati de dragostea de Dumnezeu, de dragostea de aproapele.
Cine este stapanit de bunurile pamantesti, cine cauta placerea, sufera tocmai de pacatul care il impiedica sa intre in Imparatia lui Dumnezeu.
Dar putini sunt oare printre noi cei care nu au bogatii, care traiesc in mizerie sau care au un venit mediu - oare putini sunt printre noi cei care inseteaza dupa bunurile materiale, distractii si placeri, cei care nu se fac vinovati de pacatul bogatilor pentur ca n-au bogatie, dar daca ar avea-o, ar pacatui la fel ca si acel bogat la portile caruia statea saracul Lazar?
Daca noi, care nu avem bogatii, insetam dupa placeri, daca ne stabilim ca scop al vietii noastre bunastarea pamanteasca, daca toate gandurile noastre sunt indreptate spre aranjarea cat mai comod a vietii pamantesti, daca tindem spre aceasta, atunci, cu siguranta, suntem departe de ceea ce ne-a poruncit Domnul Iisus Hristos. Pentru ca oamenii care tind spre curatia inimii, oamenii cu inimile pline de indurare doresc sa comunice cu Dumnezeu, cer harul si dragostea Lui, vor sa fie frati si surori in Hristos.
Cel mai necajit sarac, care nu are vreo avere pamanteasca, dar care Ii slujeste lui Dumnezeu, de multe ori se arata mai bogat decat cei mai bogati oameni din lume. Cu harul lui Dumnezeu, cu cainta inimii, cu dragostea si compasiunea pentru cei flamanzi si necajiti, cu acestea este el bogat, dar mai intai de toate cu dragostea fierbinte fata de Dumnezeu Mantuitorul.
Acum este de inteles raspunsul Domnului la intrebarea ucenicilor Sai uimiti: “Doamne, dar cine poate sa se mantuiasca?“ El le-a raspuns:
“La oameni aceasta este cu neputinta, la Dumnezeu insa este cu putinta“.
La Dumnezeu totul este posibil. Lui Dumnezeu ii este cu putinta sa lipseasca de bunurile duhovnicesti pe cei nemilosi si aspri. El poate sa dea cea mai mare bucurie saracilor nenorociti si nefericiti, care mor de foame.
Dumnezeu ii poate mantui pe toti. El il poate mantui si pe cel bogat – in cazul in care acesta se pocaieste, isi dispretuieste bogatia si indeplineste cuvintele lui Hristos:
“Du-te, vinde averea ta si da-o saracilor si vino si urmeaza-Mi Mie!“
Astfel a procedat unul dintre cei mai mari sfinti, Cuviosul Antonie cel Mare. El si-a pierdut la varsta de 20 de ani parintii, de la care a mostenit o impresionanta avere. Odata a auzit in biserica cuvintele Evangheliei: “Daca vrei sa fii desavarsit, du-te, vinde-ti averile, da-le saracilor si vei avea comoara in cer, si vino de-Mi urmeaza mie!“
Aceste cuvinte l-au uimit pe Antonie si au patruns adanc in inima lui, cuprinzandu-i pe deplin gandurile. Asa ca a mers, si-a vandut averea, a impartit-o saracilor, apoi s-a retras in pustia africana indepartata, in care a trait pana la adanci batraneti, renuntand la bunurile pamantesti, dar primind o bogatie duhovniceasca nemasurata de la Dumnezeu.
El a devenit vazator cu duhul, facator de minuni, a devenit frate si prieten al lui Dumnezeu. Toti ar trebui sa cugetam la cuvintele lui Hristos despre faptul ca ii este mai usor camilei sa treaca prin urechile acului decat celui bogat sa intre in Imparatia cerurilor.
Sa indepartam de la noi alipirea de bunurile pamantesti!
Sa tindem doar spre un singur lucru - spre a deveni prieteni ai lui Dumnezeu, frati ai lui Dumnezeu, care Il iubesc pe Hristos, spre a fi iubiti ai Lui”.
Sfantul Luca al Crimeei