Zis-a avva Antonie: “Am vazut toate cursele vrajmasului intinse pe pamant si suspinand am zis: «Oare cine poate sa le treaca pe acestea?». Si am auzit glas zicandu-mi: «Smerenia!»”.
A zis avva Ioan: “Cine a vandut pe Iosif?” Si a raspuns un frate, zicand: “Fratii lui”. I-a zis lui batranul: “Nu, ci smerenia lui l-a vandut. Ca putea sa zica, ca frate al lor este si sa raspunda impotriva; ci tacand, pentru smerenie, s-a vandut pe sine si smerenia l-a pus ocarmuitor peste Egipt”.
Zis-a avva loan: “Poarta cerului este smerenia. Si parintii nostri, prin multe ocari bucurandu-se au intrat in cetatea lui Dumnezeu”.
Un frate l-a intrebat pe avva Tithoe, zicand: “Care este calea care duce la smerenie?” Zis-a batranul: “Calea smereniei aceasta este: infranarea si rugaciunea si a te avea pe tine dedesubtul a toata zidirea”.
Trecand odata de la lunca la chilia sa, avva Macarie ducea smicele de finic, si iata l-a intampinat pe el diavolul pe cale cu secerea si vrand sa-l loveasca n-a putut. Si i-a zis lui: “Multa sila am de la tine, Macarie, caci nu pot asupra ta. Iata orice faci si eu fac. Tu postesti, dar eu nicidecum nu mananc. Priveghezi, dar eu nicidecum nu dorm. Numai una este cu care ma biruiesti”. I-a zis lui avva Macarie: “Care este?” Iar el zis: “Smerenia ta si pentru aceasta nu pot asupra ta”.